O foarte bună prietenă a share-uit astăzi un filmuleț extraordinar marca TED despre leadership. Am zâmbit aproape tot timpul fiindcă în sfârșit am auzit o variantă pe care instinctiv am trăit-o și experimentat-o eu însămi. Am avut și eu privilegiul de a conduce echipe. Era o vreme când mă consideram novice prin comparație cu alți manageri, cu ștate vechi. Încercam să împac ideea de autoritate organizațională cu cea de familie, prin prisma muncii în echipă și a timpului petrecut împreună. Și era o zbatere continuă. Aproape de fiecare dată când inima mea se bucura de atmosfera placută, de relaxarea de a îți permite să fii tu însuți, orice rol ai fi avut în echipă, de o reușită a unui coleg mai nou sau de o idee altfel, apărea inevitabil întrebarea: bine, bine, foarte frumos, dar mai producem și noi ceva azi? Vezi că cifrele nu sunt tocmai unde trebuie și avem raportarea de final de lună la centru. Și mai avem și vizita aia luni. Puuuufffff. Dezumflare totală. Încerc să spun că s-au facut eforturi, că și zilele acestea a stat lumea peste program, din proprie inițiativă, ca am reușit x, y, că … Între 2 mailuri, un apel pe fix, unul pe mobil, o strigare de la biroul Top și o invitație la fumat, pierdusem atenția conducerii și m-am trezit zâmbind nesigur în timp ce mă ridicam de pe scaun. Am întrebat un apreciat consultant de management (tot respectul domnule I.) unde e problema și ce aș putea face să mă înțeleg cu managementul, să îl mulțumesc și să pastrez pe termen lung atmosfera aia senină. M-a întrebat simplu: cine e șeful tău direct? I-am răspuns: X. Și mi-a dat un răspuns pe care, pe moment, l-am perceput halucinant. Nu e nicio problemă, draga mea, și nu ai ce să faci. Vezi tu, tu ești inimă și acționezi ca atare. X e orientat pe proces. Nu vorbiți aceeași limbă, așadar, în stadiul actual, nu aveți cum să vă înțelegeți. Lui X îi va fi cel mai dificil să îți deprindă ție limbajul. Poți să încerci tu să pui inima în proces, dar trebuie să te gândești la ce ești dispusă să renunți și ce compromisuri poți să faci. Ah, și mai e un risc. Să te transformi, la un moment dat, în altcineva. Vezi tu, e precum citatul ăla care circulă pe FB: “When a flower doesn’t bloom you fix the environment in which it grows, not the flower!”. Dar ce te faci când mediul e de așa manieră construit, populat și controlat încât, pentru a supraviețui, pentru a-i aparține, trebuie să i te conformezi. Devii o altfel de floare sau …? O vreme te gândești că e nevoie să te adaptezi, să gasești soluții, să încerci să livrezi ce ți se cere, încercând să pastrezi modalitatea proprie de livrare. Apoi, de fiecare dată când apare frustrarea, te amăgești spunând că merită, îți găsești motive pentru care acționezi conform cerințelor, te gândești că asta și fix așa e ce trebuie, doar așa functionează dintotdeauna, deci trebuie să fie corect, poate tu ești cel care trebuie să se schimbe. Până într-o zi. Atunci îți amintești de o vorbă: fiecare pasăre pe limba ei piere. Și te gândești unde ți-ai dori să se întâmple. Mie una așa mi s-a întâmplat. Într-o seară, să fi fost ora 18 sau 19. Încercasem să vorbesc cu managementul convinsă fiind că am găsit niște soluții la o situație dificilă, pe care voiam să le discut fără amânare, că doar situația o impunea, și nu s-a putut. Mi s-a dat de înteles că să mai aștepte. Poate mai târziu, mâine sau săptămâna viitoare. Am insistat să vorbesc în acea zi. Și am realizat, în sfârșit, că vorbim limbi diferite. Fiecare dintre noi. Oricât de mult dorim schimbarea sau credem ca ne-ar ajuta una, indiferent de ce parte ne aflăm, șef/reprezentantul organizației și sef/reprezentantul echipei/aspirant, atunci când majoritatea valorilor sunt diferite, atunci când modalitatea de a atinge rezultatele este diferită sau pur și simplu venim din alte lumi, cu credințe, valori și limbaje diferite, avem parte doar de 2 rezultate. Intro: pe termen scurt, entuziasmul poate aduce beneficii ambelor părți. Varianta 1: pe termen mediu, seful mic se dă pe brazdă și este aspirat de organizație, pierzându-și din identitate . Varianta 1.2. încearcă să pară că se da pe brazdă și devine în cel mai bun caz frustrat și stresat, în cel mai rău caz, paranoic și bun de terapie. Varianta 2: pleacă. Singur sau este încurajat să o facă. Ca să nu ajungem la o altă vorba: peștele mare papa peștele mic.
Concluzie: întrebați șefii mari cum prind viață valorile în cadrul organizației; care este cel mai mare succes al lor și cum l-au obținut; cum își conduc echipele și cum au contribuit la rezultatele lor; care este sufletul organizației și cum fac ei viața mai bună “trupelor”; ce ar face acestea pentru ei în momente mai putin roz. Bucurați-vă de filmul de mai jos, întrebați-vă totodată ce ați face voi pentru liderii vostri. Poate așa veți afla dacă sunteți în locul potrivit. Ce alte întrebări simțiți că v-ar clarifica apartenența?
Romanian 
English