Bine v-am găsit la un nou episod al podcast-ului Drumul către sine, Libertate și autenticitate. Scriam cândva că a te simți liber este o alegere personală și o stare de spirit. Cum o accesăm?

Auzim foarte des cuvântul autenticitate. Se apreciază un lider pentru autenticitate, un mesaj autentic, un produs autentic, suntem la rândul nostru încurajați să fim noi înșine, să fim autentici. Care este definiția termenului autentic? ’’Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci.’’ Se mai spune și că suntem creatorii propriei vieți – no pressure! De multe ori, decidem să îmbrățișăm astfel de îndemnuri înălțătoare după ce citim o carte inspirațională, vedem un film sau ascultăm un podcast de impact, poate avem o discuție cu un prieten, poate cu un terapeut. Pare să se producă o revoluție interioară și gata, de mâine ne vom spune punctul de vedere, vom avea acea discuție pe bune, vom lua decizia de mult amânată, ne vom lăsa de fumat sau ne vom apuca de sport, dietă și orice altceva simțeam că este cazul să se întâmple. Vine a doua zi, poate încă avem prezent acel imbold, la fel de puternic sau mai puțin. Dar se întâmplă ceva, aparent în afara controlului nostru. Afară plouă sau ne trezim târziu, poate ne doare capul, bluza aceea norocoasă sau doar albastră pe care ne propusesem să o purtăm nu e în dulap sau e necălcată, autobuzul întârzie sau traficul este excesiv în această dimineață … și de cele mai multe ori decidem că este prea greu în aceste condiții să urmăm demersul propus cu o zi înainte.

… sau poate totul este minunat, soarele strălucește, ne simțim bine și la fel de încrezători. Ajungem să ne întâlnim cu persoana aceea căreia de mult vrem să îi spunem real ce avem pe suflet sau pe bune ce simțim. Începe o conversație care, dacă nu am inițiat-o noi cu scopul mai devreme menționat, își urmează un parcurs dinainte cadrat ca multe altele. Așteptăm un moment, poate încercăm să îl creăm, cumva însă decidem să o lăsăm pe altă dată. De ce să umbrim această zi în care ne simțim minunat? De ce să ne asumăm un risc? Sau poate chiar reușim să deschidem subiectul. Inima începe să bată din ce în ce mai puternic, presiunea intra-craniană pare să crească. Am spus ceva, cumva. Poate se face o pauză și nouă ni se pare mare, mare. Încep să apară neliniști, îndoieli, poate păreri de rău. În câte astfel de situații încercăm să ne retragem cuvintele? Și dacă persoana din fața noastră reacționează emotiv? Sau poate minimizează importanța pe care o alocasem noi? Și dacă ne convinge de contrariu? Și dacă ne pune la locul nostru …? Și dacă impulsul inițial dispare și amânăm încă un pic revoluția?

Evident că sunt momente în care înregistrăm reușite, departe de mine să fac acum un stop cadru prezentând doar aparente eșecuri. Am punctat instanțe care apar în viețile multora dintre noi, respectiv lucruri pe care uneori ni le spunem și care par să ne mențină într-un cerc vicios.

De ce se întâmplă acest lucru?

Păstrând ca disclaimer faptul că sunt multiple elementele ce pot reprezenta potențiale cauze și onorând individualitatea, vreau să vă vorbesc un pic despre un concept care afirmă că fiecare dintre noi are propria reprezentare a lumii exterioare și răspunsuri la evenimente exterioare în funcție experiențele proprii, a modelelor pe care am ales și alegem să le urmăm, conștient sau nu, a valorilor personale, a judecăților moștenite, a credințelor transmise sau general valabile în societate, a traumelor de neam și individuale, a așteptărilor interioare, a nevoilor neîmplinite și/sau pe care încercăm să ni le acoperim dintr-o sursă unilaterală sau unele care ne sunt nocive, a identității construite la nivel de statut și de raportare la societate/mediu, a iluziilor pe care le menținem din teama de a ne expune unei realități aparent neprietenoase, a perpetuării unor contexte de viață din confortul unei stări de control și aparentă siguranță, din percepții și cugetări preluate – rău cu rău, dar mai rău fără rău, nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard, din frici pe care fiecare le-am dezvoltat din experiențe proprii sau ne-au fost induse prin experiențele figurilor proeminente din viața noastră, din dorința dobândită de conformism social, din temerea că nefiind conform așteptărilor, vom fi excluși sau ridiculizați de comunități și lume care promovează modele și exemple de urmat, de instituții de învățământ care urmează programe și activități orientate către exterior – cum să te integrezi și mai puțin cum să te cunoști și să îți descoperi, să îți auzi și să îți urmezi vocea și chemarea interioară, de un sistem care este creat pentru condiționare și tipare și mai puțin pentru susținere și integrare.

Auzim foarte des cuvântul autenticitate. Se apreciază un lider pentru autenticitate, suntem încurajați să fim noi înșine, să fim autentici. Care este definiția termenului autentic? ’’Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci.’’ Se mai spune și că suntem creatorii propriei vieți.

Cum mai sună acest paragraf acum? Cât de ușor este să redevenim cine eram înainte de a ni se fi spus cine trebuie să fim, când ne-am creat condiționări, măști, roluri care ne sunt atât de intens integrate în propriul sine? Mai putem fi autentici? Cui îi cerem să fie autentic? Celui care a ajuns să fie astăzi? Sau celui care era să fie, dar nu mai știe cine era și cum?

Poate părea că am ajuns într-un blocaj sau că suntem încurajați să fim autentici de o lume în care nu doar am fost educați și condiționați să ne conformăm, dar care are structuri rigide, care promovează soluții de masă, de uniformizare și tipizare, de digitalizare absolută, inclusiv a elementelor de bază a reglărilor interne pentru un așa zis progres, one size/solution to fit all, angrenând indirect deconectarea de sine, sentimentul de neputință și de a nu fi suficient de bun în măsura în care nu ții pasul cu noile tendințe, a conflictului interior care se poate naște atunci când simți nevoia de schimbare și îți este teamă că nu vei reuși altfel decât accesând contexte ușor diferite, dar care urmează tipare și structuri similare. E ca și când nu mai știi altceva.

Vestea bună este că fiecare dintre noi are capacitatea de a se reconecta cu sine însuși oricând își dorește cu adevărat. Vestea mai puțin bună este că auto-disciplina și introspecția sunt esențiale în restabilirea acestui circuit. A alege să ne reîntoarcem la noi, cu empatie și înțelegere, cu deschiderea de a ne vedea lumini și umbre, de a ne înțelege modul curent de operare pentru a stabili corect când apelăm la distrageri cotidiene, care ne sunt obiceiurile adânc impregnate în noi, care ne este discursul interior, care ne sunt credințele limitative, așteptările care ne întorc rezultate aparent diferite, cum ne acoperim nevoile, să identificăm sursele nocive, dorințele egoice, suferințele date de comparări exterioare etc.

Da, poate să pară că am listat elemente preponderent negative. Poate că vom descoperi că purtăm cu noi un bagaj imens, cu lucruri care nu ne aparțin. Poate ne vom aduce aminte de aspirații și visuri neîmplinite, le vom compara cu realitatea imediată, cu ce am construit și pare imposibil de schimbat față de ceea ce ne-am dorit sau ne reprezintă cu adevărat. Dar poate această aparentă deziluzie ne poate ajuta sa înțelegem unde este ruptura, fie in modul în care ne-am construit tipare sau în tolerarea unor contexte cu care de fapt nu rezonăm, pe care le-am acceptat din frică, din dorința de a controla o aparenta siguranță dată de predictibilitate, de iluzia acceptării de sine și a celorlalți, de statut.

În lucrul cu oamenii, adresez uneori întrebarea: care este mai mare dintre următoarele? Costul imediat de a pleca dintr-un context care nu te reprezintă, care îți aduce frustrări pe care aparent ai reușit în timp să le tolerezi la un nivel ce acum pare acceptabil, care îți oferă o așa-zisă stabilitate și predictibilitate, ideea că deții ceva, este acceptabil din punct de vedere social și deci implică ideea de renunțare, de pierdere … adăugați voi orice argumente pe care ați putea să le aduceți pentru a nu acționa? Sau costul cumulat pe termen lung, de a rămâne, cu toate frustrările adunate, dar pe care le-ai redus ca importanță? Sau altfel spus, dacă spui nu acum, alegând sa perpetuez starea curentă, la ce altceva spui nu, care sunt oportunitățile pe care le ratezi? Dacă spui da și închei starea de fapt, la ce spui da, care sunt oportunitățile pe care le poți accesa și ce câștigi prin asta pe termen lung? Este in fapt logica activitate, efort, rezultat. A crede ca făcând mereu același lucru, în același fel și în același ritm, îmi va întoarce rezultate diferite, este mai mult ca sigur o iluzie … schimbarea pe care toți o așteptăm ca în mod magic să ne rezolve toate problemele va implica întotdeauna o acțiune, o atitudine, un context diferit din partea celui care o dorește. Și dacă vrei sa câștigi la loto, e nevoie să cumperi un bilet (vă amintiți bancul cu Ițic care se ruga la Dumnezeu să câștige la loto – Dă, Doamne să câștig la loto, dă Doamne să câștig la loto … Se roagă el tot așa timp de 50 de ani până când Dumnezeu ii zice: – Ițic, te rog dă-mi o șansă, joacă și tu măcar o dată). Și da, îmbrățișarea schimbării înseamnă o pregătire anticipată, disciplină și antrenare. Să stabilești ce vrei și de ce, care este impactul, ce urmărești de fapt, cum arată succesul pentru tine. Să spunem ca ajungi să câștigi la loto, oare ai un plan deja stabilit cu ce vei face cu banii? Sau poate crezi ca vei știi fix atunci? Oare ce nevoi din trecut vei încerca sa acoperi prin vechile metode uitând ca noua situație aduce în potențial un alt parcurs și o altă conduită?

Voi aborda mai pe larg în următoarele episoade tematica descoperii valorilor personale, a identificării nevoilor individuale și a modalităților de a le acoperi, respectiv cea a construirii si deconstruirii de obiceiuri.

Până atunci, vă invit la un nou exercițiu de reflecție personală, de tip journaling. În funcție de disponibilitatea personală, puteți opta să îl faceți în scris sau să vă înregistrați audio, pe telefon, spre exemplu. Din punct de vedere pregătire, aveți nevoie să vă alocați între 30 și 60 de minute, să fiți într-un spațiu in care să nu fiți deranjați sau întrerupți, să vă permiteți relaxarea corpului și a minții și să aveți disponibilitatea de a vă conecta mai profund cu voi înșivă. Imaginați-vă că sunteți într-un timp și spațiu, respectiv într-un context armonios și într-o stare de fapt fără restricții de exprimare, fără condiționări de orice natură, fără presiuni și constrângeri, în care vă simțiți liberi. Ce vă doriți? Ce faceți acum? Cum arată o astfel de zi și viața voastră? Cum vă simți făcând respectivele lucrurile? Cum se simte în corp? Și cum sună acum vocea voastră? Care sunt cuvintele pe care le-ați ales?  V-ați surprins listând elemente precum „trebuie”? Ce anume sau cine vă întrerupe, ce lucruri vă încurcă sau vă distrag de la activitate?

În măsura în care experiența a fost complet liberă și ați reușit să o trăiți din plin, ce anume vă împiedică să o manifestați aici și acum în viața voastră?